În România, Securitatea e în toate, ea conduce. Un reportaj al televiziunii Al Jazeera (II)

Iata si a doua parte a articolului despre securitatea romaneasca.
Aici puteti sa vedeti prima parte.

Va reamintesc ca acest articol nu este scris de mine, ci este scris de cei de la jurnalul.ro, site pe care nu il simpatizez in mod special si din urma caruia nu castig absolut nimic.

La sfarsitul articolului gasiti si materialul video

revolutie-securitate

În România, Securitatea e în toate, ea conduce. Un reportaj al televiziunii Al Jazeera (II)

Postul arab de televiziune Al Jazeera a difuzat, zilele trecute, un neobişnuit de lung reportaj despre România. Timp de 25 de minute, cât a durat materialul difuzat, telespectatorii au trecut de la un personaj la altul, dintr-un oraş în altul şi de la un domeniu de activitate la altul, toate acestea pentru a afla în final că România de azi este încă sub influenţa temutei Securităţi din perioada comunistă.   Investigaţia, realizată de Glenn Ellis, şi-a propus să demonstreze că poliţia politică a regimului comunist care a pus stăpânire pe România până în decembrie 1989 nu doar că nu a dispărut după Revoluţie, ci s-a reinventat, găsind metode de supravieţuire  uneori ceva mai discretă.

De la Laszlo Tokes, simbolul Revoluţiei române, jurnalistul trece, în apropiere de Timişoara, la fostul ofiţer de Securitate Radu Tinu, cel care se face vinovat pentru tratamentul dur aplicat lui Tokes şi familiei sale. Relaxat, acesta a acceptat întâlnirea cu jurnalistul la reşedinţa sa de la munte.  „Nimeni nu a avut nimic de obiectat în legătură cu ce am făcut. Mulţi m-au întrebat de ce nu i-ai spart capul când ai avut ocazia?”, a povestit el pentru Al Jazeera, făcând referire, evident, la episcopul Laszlo Tokes.

Printre celelalte victime ale lui Tinu s-a numărat şi laureata Premiului Nobel pentru Literatură, Herta Muller. În romanele ei terifiante, Muller a reprezentat în cele mai mici detalii teroarea vieţii cotidiene din România lui Ceauşescu. Dar Tinu nu prea este un fan al muncii acesteia, ca să nu spunem mai mult. „Dacă ar fi luat Premiul Nobel pentru Pace, mai înţelegeam, dar pentru Literatură? Mai scutiţi-mă, vă rog!”, i-a replicat Tinu jurnalistului străin. Descumpănit, acesta pleacă de la reşedinţa fostului ofiţer de Securitate, nu înainte de a remarca faptul că în curte la Tinu există un drapel comunist, iar ringtone-ul la telefonul său mobil este tema muzicală a celebrului film „Naşul”. „Chiar dacă aproape comic tot ce văd aici, trebuie să-mi amintesc că Tinu era un personaj principal al unui regim brutal, care a închis, torturat şi ucis opozanţi”, spune, parcă sieşi, autorul reportajului.

Printre dosare, la CNSAS

Înapoi în Bucureşti, Glenn Ellis ajunge cu investigaţia sa la Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor fostei Securităţi, unde o întâlneşte pe Germina Nagâţ, şefa Serviciului de Investigaţii al CNSAS, care i-a prilejuit un tur al Consiliului, locul în care sunt studiate dosarele şi condamnările celor vinovaţi de abuzurile din perioada comunistă. „Şi-a petrecut 10 ani puricând arhivele, în căutarea dovezilor de încălcare a drepturilor omului. Este o sarcină enormă. Dosarele au fost păstrate cu date despre aproape toată lumea, cu un singur scop, acela al şantajului – un dosar imens pentru controlarea populaţiei. Dacă ai pune dosarele cap la cap, documentele rezultate s-ar etala pe o suprafaţă de 24 de kilometri”, explicat Glenn Ellis. „În timp ce ne plimbam printre rafturi, Nagâţ ia un dosar la întâmplare şi îl deschide. Este plin de fotografii secrete, scrisori furate, jurnale personale, amintiri inocente ale unei vieţi nevinovate, urmărite fără încetare de Securitate”, remarcă autorul. Acesta explică faptul că era unul dintre cele cinci volume despre viaţa unui tânăr, din 1950, până la moartea sa, în 1980. Prezentând dosarele, Nagâţ face un gest de nedumerire:”Toate astea…tot ce-i aici, documente peste documente, pentru ce?”. „E greu de înţeles din punct de vedere uman. Este tragic, este monstruos. Detaliile sunt cel mai adesea monstruozităţi. Este dificil de acceptat că este vorba despre o istorie adevărată. A fost posibil, şi chiar s-au întâmplat toate astea», a explicat Nagâţ pentru Al Jazeera.

«Dosarul lui Băsescu a fost distrus»

Autorul reportajului vine cu explicaţii: după căderea lui Ceauşescu, dosarele au rămas în mâinile unei noi forme de poliţie secretă, SRI, care a fost formată aproape în totalitate din foştii ofiţeri ai Securităţii. Multe dosare ale Securităţii au fost distruse, inclusiv cel al preşedintelui Băsescu, adaugă autorul reportajului.

A durat 18 pentru ca ele să devină accesibile publicului, iar acest lucru s-a întâmplat în mare parte sub presiunea UE, subliniază Al Jazeera. Deşi multe cazuri au fost trimise în instanţă, nimeni nu a fost până acum condamntat.

Germina Nagâţ blamează sistemul judiciar, la rândul său compus din foşti ofiţeri ai Securităţii. „Dacă vedeţi lista persoanelor trimise în judecată, veţi observa că unele nume sunt foşti ofiţeri ai Securităţii, acum parte a sistemului judiciar. Unii dintre ei au fost asimilaţi imediat după revoluţie, prin urmare sunt încă activi – e foarte simplu”, a explicat Germina Nagâţ.

Nebunia lui Ceauşescu, în inima Bucureştiului

De la biroul Germinei Nagâţ jurnalistul remarcă imensa Casă a Poporului, a doua cea mai mare clădire din lume după Pentagon. „Este nebunia absurdă a lui Ceauşescu în inima Bucureştiului. Sute de clădiri istorice au fost demolate pentru a se crea acest colos urât, a cărui construcţie practic a ruinat România. Bucureştiul era considerat cândva ca Micul Paris, dar acum nu mai este cazul”, remarcă reporterul cu amărăciune.

Jurnalistul de la Al Jazeera a avut o întrevedere şi cu fostul căpitan al Securităţii, Constantin Bucur, dat afară mai târziu din SRI după ce a dezvăluit că serviciul interceptează convorbirile telefonice. Potrivit lui Bucur, supravegherea actuală a sporit. „Telefoanele politicienilor şi ale jurnaliştilor sunt interceptate”, spune el.

Întrebat despre Traian Băsescu el a spus: „Sunt convins că a fost un ofiţer sub acoperire al Securităţii. Multe arhive au dispărut, dar oamenii nu au dispărut, iar el a avut mulţi ofiţeri de contact, aşa că multă lume îi cunosc activitatea. O parte dintre ei au fost mituiţi. Alţii vorbesc”.

Supravegherea continuă

Jurnalistul Al Jazeera s-a îndreptat şi spre scriitorul Stelian Tănase, ale cărui cărţi au fost interzise în perioada comunistă, în încercarea de a afla dacă există în continuare o formă de Securitate din umbră. Stelian Tănase admite că telefoanele lui sunt urmărite.  „Vor să ne controleze şi să ştie tot despre noi. Viaţa mea privată, manuscrisele mele, prietenii, rudele, sunt detalii ale vieţii noastre, dar dacă vor să ne controleze, atunci a avea detalii despre mine înseamnă a avea informaţii prin care să ma şantajeze, să mă ameninţe”, explică el jurnalistului Al Jazeera.

Pus să descrie Securitatea pasivă din România de azi, Tănase a explicat: „8% dintre oamenii bogaţi din România de azi provin din structurile Securităţii. Dacă citeşti Forbes sau Capital, aceste două publicaţii dau publicităţii anual o listă cu cei mai bogaţi oameni din România. Poţi lua nume cu nume şi descoperi legăturile lor cu Securitatea”.

Scriitorul dă un răspuns final la investigaţia Al Jazeera: „Avem o democraţie aparentă, avem o constituţie, avem uniuni, presă liberă, partide, alegeri, avem de toate – dar doar de faţadă. Ştiţi acest concept de democraţie de faţadă ca în America de Sud? România este o democraţie sud-americană – este jumătate democraţie, jumătate dictatură”.

Vezi reportajul video

Sursa (articolul este oricum complet si aici, nu e nevoie sa va duceti la sursa)

Reclame

În România, Securitatea e în toate, ea conduce. Un reportaj al televiziunii Al Jazeera (I)

Chestiunea comunismului incepe sa ma framante din ce in ce mai tare.
Sunt curios sa aflu detalii reale, incerc sa dau la o parte partile inflorite si mai presus de tot, incerc sa tin cont de faptul ca materialele multimedia sunt menite sa impuna anumite idei spectatorului.
Ei bine, filtrand aceste informatii, ajungi totusi sa pricepi un esential.

Urmeaza un articol de la jurnalul.ro.
Mentionez ca nu am nici macar un interes sa fac reclama la acest site si nici nu ma intereseasza ce entitate mai mult sau mai putin politica il manevreaza.
Spun asta ca sa nu existe urme de dubiu.

Daca nu aveti chef de citit, puteti sa treceti direct la clipul de la sfarsitul articolului, dar eu va pot garanta ca cititul acestui articol nu este timp pierdut.

Tovarasul balbait

Tovarasul balbait

În România, Securitatea e în toate, ea conduce. Un reportaj al televiziunii Al Jazeera (I)


Postul arab de televiziune Al Jazeera a difuzat, zilele trecute, un neobişnuit de lung reportaj despre România. Timp de 25 de minute, cât a durat materialul difuzat, telespectatorii au trecut de la un personaj la altul, dintr-un oraş în altul şi de la un domeniu de activitate la altul, toate acestea pentru a afla în final că România de azi este încă sub influenţa temutei Securităţi din perioada comunistă.

Investigaţia, realizată de Glenn Ellis, şi-a propus să demonstreze că poliţia politică a regimului comunist care a pus stăpânire pe România până în decembrie 1989 nu doar că nu a dispărut după Revoluţie, ci s-a reinventat, găsind metode de supravieţuire  uneori ceva mai discretă.

O ţară agitată

Reamintind că în ultimul an România a schimbat doi premieri şi a trecut printr-un referendum de demitere a preşedintelui, dar şi prin proteste la scară naţională împotriva austerităţii şi a unui sentiment crescând de nedreptate resimţit de populaţie, Al Jazeera face previziuni. În opinia reporterului, în România vom avea cele mai aprig disputate alegeri din ultimii ani.

„Lupta pentru putere dintre Traian Băsescu, preşedintele de dreapta, şi Victor Ponta, premierul de stânga, a acaparat actualitatea, dar povestea din spatele acestei lupte ţine de trecutul comunist al României – ba chiar de momentul acela, în care un grup de militari a pus capăt vieţii lui Nicolae Ceauşescu, ultimul dictator de tip stalinist al Europei”, crede autorul reportajului. El reaminteşte momentele tragice ale lui decembrie 1989, momentul asasinării cuplului Ceauşescu la Târgovişte, dar mai ales procesul improvizat de care aceştia au avut parte. Şi ajunge la tânărul procuror de atunci, Dan Voinea, azi retras din activitate, cel care a scris rechizitoriul în baza căruia au fost condamnaţi la moartea Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Speranţa de la revoluţie

 „Zidul Berlinului căzuse, iar regimurile comuniste picau precum piesele unui domino în întreaga Europă de Est, dar nu şi în România. Aici, temuta poliţie secretă a lui Ceauşescu, Securitatea, era atotputernică. Românii de rând au ieşit în stradă. Câteva mii au fost ucişi sau răniţi. Ceauşescu a fugit la bordul unui elicopter, în timp ce în capitala ţării era o baie de sânge. Dar familia Ceauşescu a fost capturată, iar tânărul căpitan s-a trezit faţă în faţă cu dictatorul. Lui Voinea i s-a ordonat să scrie de mână un act de acuzare şi să îl citească. El a fost şocat să constate că nicio dovadă nu fusese prezentată şi că nu existau martori. În numai o oră, Ceauşescu şi soţia sa, Elena, au fost condamnaţi la moarte şi executaţi. Lumea saluta evenimentul drept un triumf asupra regimului şi a temutei sale poliţii secrete, dar Voinea avea altă părere”, relatează jurnalistul de la Al Jazeera.

 O acoperire

 La cazarma unde dictatorul şi soţia lui au fost împuşcaţi, chiar în faţa zidului ciuruit de gloanţele destinate cuplului dictatorial, Voinea a explicat pentru Al Jazeera că executarea lui Ceauşescu a fost o modalitate de a acoperi alţi vinovaţi pentru crimele comuniste. „S-au gândit că nu e o idee bună să îi ofere lui Ceauşescu un proces corect pentru că celelalte crime ale regimului comunist ar ieşi la iveală, aşa că l-au ucis pe el ca să se salveze pe ei pentru ca apoi să răspândească ideea că oamenii l-au ucis pe Ceauşescu, Astfel, comuniştii au rămas la putere chiar şi după revoluţie”. „În urma revoluţiei au fost 8.000 de victime – morţi, răniţi sau persoane arestate, iar din aceste 8.000, niciun activist de partid”, a mai explicat Voinea.

 Experienţa lui Marius Oprea

 O altă persoane care împărtăşeşte ideile generalului Voinea este Marius Oprea, istoric şi expert în problematica legată de Securitatea română. Este următorul personaj întâlnit de jurnalistul de la Al Jazeera în România, la Cluj. Şi nu oriunde, ci chiar la morgă. „Echipa sa de voluntari se concentra asupra unui schelet, încerând să traseze ultimele momente ale vieţii unui tânăr, tragic scurtată de teroarea comunistă. Nici acum nu se ştie câte persoane au fost ucise de Securitate. Acum cinci ani, Oprea a creat Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, bucurându-se de susţinerea preşedintelui Traian Băsescu. Dar când a început să exhumeze cadavrele victimelor Securităţii din gropile comune şi a cerut să se facă dreptate, Traian Băsescu, temându-se de ceea ce descoperea acesta, l-a dat afară de la instituţia pe care a fondat-o”, relatează Al Jazeera. „Aveam încredere în el, că va curăţa ţara de Securitate şi de comunişti, dar el i-a repus oamenii la putere şi pe mine m-a dat afară de la locul meu de muncă”, a explicat Marius Oprea pentru jurnalistul de la canalul arab. „Cercetările lui Oprea, căutarea adevărului despre persoane dispărute în timpul comunismului, l-au făcut pe acesta să bată ţara în lung şi în lat. Oprea are acum mulţi duşmani şi, ca şi generalul Voinea, primeşte ameninţări cu moartea. Există un sentiment că vechea gardă este pur şi simplu de neatins”, comentează jurnalistul. „N-am văzut niciun membru al Securităţii condamnat de un tribunal pentru crimele sale”, a spus Oprea.

 Simbolul revoluţiei

 De la Cluj, drumul jurnalistului a luat-o spre vest, printre dealuri şi ferme izolate, într-un peisaj aproape neatins de secolul al XX-lea – pentru a-l întâlni pe el creditat de toţi drept factorul declanşator al revoluţiei care a pus capăt comunismului în România: pastorul Laszlo Tokes. „Tokes a devenit o figură politică importantă şi până recent a fost vicepreşedintele Parlamentului European. Dar în epoca comunistă, el era un preot modest, gata să rişte totul pentru  a predica în favoarea democraţiei şi a libertăţii, de la amvonul său din Timişoara – ceea ce echivala cu semnarea condamnării sale la moarte, în ceea ce era considerată cea mai brutală dictatură din Europa”, comentează Al Jazeera. „Securitatea a încercat să facă totul pentru a-l face să tacă, inclusiv o tentativă de asasinat. Când acesta a eşuat, ei au decis să-l dea afară din biserică. Dar enoriaşii au format un lanţ uman în jurul bisericii, pentru a-i lua apărarea”, mai explică autorul reportajului.

„O revoltă spontană s-a transformat într-o demonstraţie anticomunistă, iar în câteva ore a fost stârnită o revoltă generală împotriva întregului regim, care s-a extins apoi în întreaga ţară”, a povestit Tokes.

 „Victoria finală împotriva comunismului nu a venit încă”, a precizat Laszlo Tokes pentru Al Jazeera. El a subliniat că mulţi dintre cei mai cunoscuţi criminali ai regimului sunt încă în libertate.

Vezi reportajul video

Sursa (articolul este oricum complet si aici, nu e nevoie sa va duceti la sursa)

Vezi partea a doua

Sergiu Nicolaescu

In primul rand vreau sa imi exprim sincerele condoleante, pentru ca la urma urmei, chiar daca nu am fost si nu sunt fan inrait, nu pot sa raman imun si sa nu recunosc calitatile acestui om.

Fac si eu  cu Sergiu Nicolaescu, asa cum a facut Manzoni cu Napoleon in poezia „Cinci mai” si anume: cat timp a fost in viata, am refuzat sa exprim o parere pozitiva ori negativa asa cum a facut majoritatea, ci am preferat sa privesc, sa inteleg, deci sa nu ma pripesc… iar mai apoi sa imi exprim parerea.

Sergiu Nicolaescu a fost probabil simbolul prin excelenta al filmului epocii trecute si impreuna cu el s-a stins ceea ce eu consider ca a fost o generatie buna de artisti.

Sergiu

Sergiu

 

Ma enerveaza, ma indispune sa vad ca un personaj cunoscut moare si dupa moartea lui rasar ca ciupercile dupa ploaie noi fani inraiti si cunoscatori dati dracu’ in ale domeniului.

Stiti cand a murit Michael Jackson ?
Ei bine, la cateva zile dupa, internetul era plin de personaje care se bateau cu pumnu-n piept vis-a-vis de fanatismul lor autentic catre persoana, talentul si munca persoanei in cauza.

Acum ca a murit Sergiu Nicolaescu, toata lumea se bate cu pumnu-n piept ridicand in slavi maestria si talentul dumnealui, sau tot ce mai tine de Sergiu Nicolaescu si vor sa puna in evidenta ca, vezi doamne, ei au urmarit mereu filmele lui si nu l-au lasat la greu.

Eu va spun parerea mea:

Anumite filme regizate sau interpretate de Sergiu imi plac peste masura, iar altele nu imi plac deloc, fapt pentru care am decis sa fac o critica negativa si o critica pozitiva asupra operelor dumnealui si tin sa subliniez faptul ca aceasta critica NU este in special la adresa persoanei Sergiu, ci la adresa operelor respective.

Critica negativa:

Stilul lui Sergiu Nicolaescu a fost revolutionar in comparatie cu celelalte stiluri ale epocii, dar trebuie sa subliniez ca in filmele dumnealui, tinde sa fie sablonatic si repetitiv, fapt pentru care, apar prea putine elemente noi si ne regasim fata-n fata cu scenarii aproape identice:

Mafiotii sau legionarii de la conacul lui Semaca, oamenii care beau la „Calul balan”, loc unde misuna informatorii, mahalaua care apara refugiatii, militianul corupt, militianul bun(de obicei ranit), prefectul care joaca rol dublu, tiganul amarat(Limba) si hot de buzunare care la urma urmei are o inima buna.

Limba

Limba

 

Personajele negative de rang inalt sunt mereu imbracate in sacou alb sau frac, ori alta stofa fina care iese in evidenta.

Aceste personaje tind sa ocupe o pozitie centrala in actiune, ori o pozitie de supraveghere din umbra atunci cand spiritele sunt linistite.

Ei au mereu cu ei sampania selecta si trabucul, dar mai ales faimoasele dame de companie ale Bucurestiului timpuriu, antebelic si interbelic, pe cand personajele negative de rang inferior au geci de piele si exprima foarte bine conceptul de „prosti dar multi”.

Sigur, filmele dumnealui sunt indragite pentru aceste faimoase caracteristici si pentru citatele de gen „Nu trage domn’ Semaca” sau „Ultimul cartus, pentru mama”, dar asta nu inseamna ca trebuie sa trecem cu vederea faptul ca, in comparatie cu alte filme de acest gen, par niste imitatii slabe.

O alta chestie care nu mi-a placut niciodata, dar absolut niciodata la Sergiu Nicolaescu este ca s-a folosit de imaginea lui ca sa obtina avantaje politice (lucru facut de majoritate) si ca sa ascunda niste adevaruri.

Acum nu mai este un secret ca s-a dat cu frumuselul pe langa Ceausescu si ai lui, dar el probabil ar fi vrut sa ne faca sa credem contrariul, ca a fost un luptator inrait al regimului inca de la inceput.

Adevarul, din punctul meu de vedere este ca a facut ce i-a stat in putere ca sa obtina imunitate in regimul Ceausescu si putere, ca mai apoi sa isi poata lasa o usita libera in caz de probleme.

Partea cea proasta este ca nu a facut doar sa abtina putere si atat, ci a si dat cu biciul in „pulime”, a jucat si mici roluri de turnator si toate astea ca sa-i mearga lui bine, ca mai apoi sa se dea ranit de regimul lui Ceausescu, sa se dea martir si mare erou.

Chestia asta i-a si reusit in mare, fapt pentru care este foarte indragit ca imagine, ca personaj, ca actor.

Din punctul meu de vedere, filmele dumnealui au fost vazute mai mult de cat sunt in realitate si datorita faptului ca nu exista o concurenta reala, cu alte cuvinte el facea, el taia, el spanzura si publicul nu avea de ales intre a vedea zece filme diferite, ci 8 facute direct de Sergiu si 2 facute indirect, dar tot de Sergiu.

Sa nu mai pun la socoteala ca in ultimul timp a fost invadent si nu a lasat spatiu actorilor noi, cu capacitati noi, cu cunostinte noi si viziuni mai largi.

Daca vine Sergiu si mananca bucata de muschi si lasa oasele celorlalti, este si normal ca ceilalti sunt nevoiti sa isi prostitueze intelectul lor de actori si sa faca productie slaba si cantitativa, dar nu calitativa.

 

Critica pozitiva:

Lasand la o parte latura politica a lui Sergiu si a filmelor sale, pot spune ca este evident ca maretia sa cinematografica este dominanta si eterna.

A reusit sa devina un personaj carismatic, un erou, un om in care poporul vedea niste idealuri.

Este limpede ca Sergiu a fost om de viata buna si probabil ar fi favorizat cu draga inima burghezia si/sau monarhia.

Da, comunismul a avut avantajele lui, dar un burghez sau un aristocratic traiti in viata buna, nu vor accepta niciodata un regim care isi propune egalitate pentru toti si un grad mai mare de bunastare, dar care in realitate nu face decat sa concentreze puterea in cativa nuclei foarte apropiati si sa condamne restul celulei la saracie crancena.

In ceea ce priveste filmele lui Sergiu Nicolaescu, eu deosebesc doua mari categorii, cea istorica si cea politica si pot spune limpede ca eu o prefer pe a doua.

Imi place cum a reusit sa puna in scena miscarile comuniste si cele legionare, imi place actiunea care a reusit sa o creeze, dar mai ales, faptul ca a reusit sa reprezinte foarte bine, atat joasa societate, cat si societatea elitara.

Va las in buna companie cu filmele de mai jos:

Cu mainile curate(1972) Ultimul cartus (1973) Un comisar acuza(1974) Revansa(1978) [http://www.youtube.com/watch?v=fXlHR9F-M1E]
Probabil filmul care imi place cel mai mult din serie, Duelul(1981)

 

Alte filme care imi plac in mod special si nu se incadreaza in seria de mai sus:
Nemuritorii(1974)
Ultima noapte de dragoste(1980)