Articolul 100: Cand Bulevardul Culturii devine Bulevardul Inculturii

Update: am mai adaugat cateva zeci de poze.
Nota: In timp ce am scris articolul, m-am izbit de cateva probleme majore:
-Nu stiam daca vechile mele cunostinte inca mai sunt valabile, deci au trebuit actualizate
-Ne mai locuind in oras, nu am putut face poze in prima persoana.

Asa se face ca am fost nevoit sa ma informez din cateva carti si siteuri, printre care situl primariei, wikipedia in mai multe limbi, siteuri de stiri, siteuri de fotografie cu circuit inchis de unde am putut obtine 3 poze cu fascinanta capela Hernea care contine elemente baroc, elemente gotice si corintice.(presupunand ca nu m-a lasat vederea)
O sursa foarte buna care mi-a acordat increderea de care aveam nevoie a fost blogul domnului Valentin Mandache intitulat „Case de epoca” , blog pe care il recomand tuturor cititorilor mei.
Domnul Valentin a tinut sa ma mustruluiasca intr-un mod fin, iar acestui fapt ii datorez scrierea notei, deci a surselor.

Cand Bulevardul Culturii devine Bulevardul Inculturii

Tinand cont ca acest articol este cel cu numarul 100, am rezervat un argument pe care eu il consider placut si captivant.

Nu sunt genul nostalgic sau patriot, dar in acest articol vreau sa va vorbesc despre orasul in care m-am nascut, Campina.

Campina este un oras care abia trece de 40 000 are 32 000 de locuitori, un oras mic si cu atractii modeste, cu oameni de obicei simpli care reusesc sa infatiseze foarte bine idealul prahovean.

Marele avantaj al acestui oras este ca deschide frumoasa Vale a Prahovei, destinatie unde cei din zona capitalei cauta relaxare si odihna.
Campina este asezata pe un platou muntos, ceea ce o face sa fie ferita de ploi si ninsori in exces.
In acelas timp este orasul cu al doilea numar de zile insorite din tara dupa Constanta, iar aerul este (sau mai bine spus era) benefic pentru cei cu probleme respiratorii.

O alta mare atractie a locului a fost petrolul, fapt pentru care in acest oras a fost construita prima schela de petrol si una dintre primele rafinarii si prima scoala de sondori si rafinatori din lume, orasul avand un rol activ la intrunirea celui de-al trilea congres mondial de petrol tinut la Bucuresti.

Bogdan Petriceicu Hasdeu

Bogdan Petriceicu Hasdeu

In perioada post interbelica si interbelica, orasul aduna un numar ridicat de intelectuali si artisti, fapt pentru care incepe sa capete un numar ridicat de cladiri de epoca cu o arhitectura cel putin splendida.
Ia deci nastere faimosul Bulevard al Culturii, loc caracterizat de simplitate, romanticism si intelect.
Printre faimoasele figuri ale orasului ii citez pe Nicolae Grigorescu (pictor), Geo Bogza (om politic, jurnalist si poet),Bogdan Petriceicu Hasdeu (scriitor, istoric, filolog si om politic) si Dr. C. Istrati (savant si chimist de talie mondiala.)

Campina deci, este un oras cu o clima de potential medical mare, ca sa nu mai vorbim de potentialul turistic.
Ei bine, cum era de asteptat, acest potential nu este exploatat la maximum (adica nu este exploatat aproape deloc).
Dar potentialul este una, iar amprenta locului este alta.

Ei bine, anii de comunism si-au spus cuvantul, iar mandria de cladiri interbelice ori au fost daramate, ori lasate in paragina, ori au fost intretinute cu materiale de proasta calitate, lucru previzibil pentru ca lumea abia isi permite painea zilnica.

Centrul vechi a predat stafeta blocurilor gri de ciment, blocuri ceausiste si fara pic de frumusete exterioara, blocuri in care mucegaiul domina, ori blocuri construite prost cu bulina rosie (fac o mica paranteza, constructiile cu bulina rosie indica faptul ca blocurile au crapaturi vizibile, lungi si adanci, blocuri care urmeaza sigur sa se darame)

Citeste articolul despre blocuri

Cladirile care odinioara erau pavate cu piatra de munte, marmura sau tigla aleasa, cladiri cu turnuri si foisoare, cladiri cu sculpturi si relief, acum sunt date cu var, lavabila si alte bazaconii de acest gen.
Drumurile erau pavate cu piatra, vedeai hanuri, berarii si gogoserii, bistro si sifonarii, si alte cladiri cu nume melodioase, locuri unde puteai sa citesti un ziar, sa savurezi o prajitura, sa bei o cafea, sau sa discuti despre politica.
Acum nu mai exista nici drumuri pavate, nici locuri de relaxare fine, caci drumurile pavate au devenit portiuni de asfalt prost cu gauri ori sclipici, iar localurile selecte au devenit locuri unde se ragaie a bere si se asculta muzica sunete de tip club-comercial unde lumea se indeamna sa ajunga prin expresii de genul Hai bà/fà sa lingem o bericioaicà”


Va sa zica, bulevardul acela frumos pe care imi facea placere sa ma plimb cand eram mic se apropie de ruina.
Cladirile de epoca le vezi doar ici si colo, strazile nu mai sunt ingrijite, iar crapaturile din ciment devin tot mai vizibile
Pomii devin urati si batrani, caci nu sunt ingrijiti, peretii sunt tot mai scrisi, bancile tot mai rupte, iar initiativa primariei de a face si de a repara exista doar in teorie.
Locurile precum „Lacul” , „Leii” si „Muscelul” incep sa moara, iar muscelul exista numai datorita cantitatii de trafic, nu si a calitatii.

A disparut frumosul parc al pionierilor, pe acea fundatie a aparut un parc intitulat Mitu Chitu, o bataie de joc ca toate celelalte chestii.
Deci toata aceasta discutie ma face sa ma intorc cu gandul la titlu: „Bulevardul Culturii devine Bulevardul Inculturii”

Mai jos aveti o serie de schite si fotografii, majoritatea facute dupa 1800.


Melodia de astazi este „Let it be”

În România, Securitatea e în toate, ea conduce. Un reportaj al televiziunii Al Jazeera (II)

Iata si a doua parte a articolului despre securitatea romaneasca.
Aici puteti sa vedeti prima parte.

Va reamintesc ca acest articol nu este scris de mine, ci este scris de cei de la jurnalul.ro, site pe care nu il simpatizez in mod special si din urma caruia nu castig absolut nimic.

La sfarsitul articolului gasiti si materialul video

revolutie-securitate

În România, Securitatea e în toate, ea conduce. Un reportaj al televiziunii Al Jazeera (II)

Postul arab de televiziune Al Jazeera a difuzat, zilele trecute, un neobişnuit de lung reportaj despre România. Timp de 25 de minute, cât a durat materialul difuzat, telespectatorii au trecut de la un personaj la altul, dintr-un oraş în altul şi de la un domeniu de activitate la altul, toate acestea pentru a afla în final că România de azi este încă sub influenţa temutei Securităţi din perioada comunistă.   Investigaţia, realizată de Glenn Ellis, şi-a propus să demonstreze că poliţia politică a regimului comunist care a pus stăpânire pe România până în decembrie 1989 nu doar că nu a dispărut după Revoluţie, ci s-a reinventat, găsind metode de supravieţuire  uneori ceva mai discretă.

De la Laszlo Tokes, simbolul Revoluţiei române, jurnalistul trece, în apropiere de Timişoara, la fostul ofiţer de Securitate Radu Tinu, cel care se face vinovat pentru tratamentul dur aplicat lui Tokes şi familiei sale. Relaxat, acesta a acceptat întâlnirea cu jurnalistul la reşedinţa sa de la munte.  „Nimeni nu a avut nimic de obiectat în legătură cu ce am făcut. Mulţi m-au întrebat de ce nu i-ai spart capul când ai avut ocazia?”, a povestit el pentru Al Jazeera, făcând referire, evident, la episcopul Laszlo Tokes.

Printre celelalte victime ale lui Tinu s-a numărat şi laureata Premiului Nobel pentru Literatură, Herta Muller. În romanele ei terifiante, Muller a reprezentat în cele mai mici detalii teroarea vieţii cotidiene din România lui Ceauşescu. Dar Tinu nu prea este un fan al muncii acesteia, ca să nu spunem mai mult. „Dacă ar fi luat Premiul Nobel pentru Pace, mai înţelegeam, dar pentru Literatură? Mai scutiţi-mă, vă rog!”, i-a replicat Tinu jurnalistului străin. Descumpănit, acesta pleacă de la reşedinţa fostului ofiţer de Securitate, nu înainte de a remarca faptul că în curte la Tinu există un drapel comunist, iar ringtone-ul la telefonul său mobil este tema muzicală a celebrului film „Naşul”. „Chiar dacă aproape comic tot ce văd aici, trebuie să-mi amintesc că Tinu era un personaj principal al unui regim brutal, care a închis, torturat şi ucis opozanţi”, spune, parcă sieşi, autorul reportajului.

Printre dosare, la CNSAS

Înapoi în Bucureşti, Glenn Ellis ajunge cu investigaţia sa la Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor fostei Securităţi, unde o întâlneşte pe Germina Nagâţ, şefa Serviciului de Investigaţii al CNSAS, care i-a prilejuit un tur al Consiliului, locul în care sunt studiate dosarele şi condamnările celor vinovaţi de abuzurile din perioada comunistă. „Şi-a petrecut 10 ani puricând arhivele, în căutarea dovezilor de încălcare a drepturilor omului. Este o sarcină enormă. Dosarele au fost păstrate cu date despre aproape toată lumea, cu un singur scop, acela al şantajului – un dosar imens pentru controlarea populaţiei. Dacă ai pune dosarele cap la cap, documentele rezultate s-ar etala pe o suprafaţă de 24 de kilometri”, explicat Glenn Ellis. „În timp ce ne plimbam printre rafturi, Nagâţ ia un dosar la întâmplare şi îl deschide. Este plin de fotografii secrete, scrisori furate, jurnale personale, amintiri inocente ale unei vieţi nevinovate, urmărite fără încetare de Securitate”, remarcă autorul. Acesta explică faptul că era unul dintre cele cinci volume despre viaţa unui tânăr, din 1950, până la moartea sa, în 1980. Prezentând dosarele, Nagâţ face un gest de nedumerire:”Toate astea…tot ce-i aici, documente peste documente, pentru ce?”. „E greu de înţeles din punct de vedere uman. Este tragic, este monstruos. Detaliile sunt cel mai adesea monstruozităţi. Este dificil de acceptat că este vorba despre o istorie adevărată. A fost posibil, şi chiar s-au întâmplat toate astea», a explicat Nagâţ pentru Al Jazeera.

«Dosarul lui Băsescu a fost distrus»

Autorul reportajului vine cu explicaţii: după căderea lui Ceauşescu, dosarele au rămas în mâinile unei noi forme de poliţie secretă, SRI, care a fost formată aproape în totalitate din foştii ofiţeri ai Securităţii. Multe dosare ale Securităţii au fost distruse, inclusiv cel al preşedintelui Băsescu, adaugă autorul reportajului.

A durat 18 pentru ca ele să devină accesibile publicului, iar acest lucru s-a întâmplat în mare parte sub presiunea UE, subliniază Al Jazeera. Deşi multe cazuri au fost trimise în instanţă, nimeni nu a fost până acum condamntat.

Germina Nagâţ blamează sistemul judiciar, la rândul său compus din foşti ofiţeri ai Securităţii. „Dacă vedeţi lista persoanelor trimise în judecată, veţi observa că unele nume sunt foşti ofiţeri ai Securităţii, acum parte a sistemului judiciar. Unii dintre ei au fost asimilaţi imediat după revoluţie, prin urmare sunt încă activi – e foarte simplu”, a explicat Germina Nagâţ.

Nebunia lui Ceauşescu, în inima Bucureştiului

De la biroul Germinei Nagâţ jurnalistul remarcă imensa Casă a Poporului, a doua cea mai mare clădire din lume după Pentagon. „Este nebunia absurdă a lui Ceauşescu în inima Bucureştiului. Sute de clădiri istorice au fost demolate pentru a se crea acest colos urât, a cărui construcţie practic a ruinat România. Bucureştiul era considerat cândva ca Micul Paris, dar acum nu mai este cazul”, remarcă reporterul cu amărăciune.

Jurnalistul de la Al Jazeera a avut o întrevedere şi cu fostul căpitan al Securităţii, Constantin Bucur, dat afară mai târziu din SRI după ce a dezvăluit că serviciul interceptează convorbirile telefonice. Potrivit lui Bucur, supravegherea actuală a sporit. „Telefoanele politicienilor şi ale jurnaliştilor sunt interceptate”, spune el.

Întrebat despre Traian Băsescu el a spus: „Sunt convins că a fost un ofiţer sub acoperire al Securităţii. Multe arhive au dispărut, dar oamenii nu au dispărut, iar el a avut mulţi ofiţeri de contact, aşa că multă lume îi cunosc activitatea. O parte dintre ei au fost mituiţi. Alţii vorbesc”.

Supravegherea continuă

Jurnalistul Al Jazeera s-a îndreptat şi spre scriitorul Stelian Tănase, ale cărui cărţi au fost interzise în perioada comunistă, în încercarea de a afla dacă există în continuare o formă de Securitate din umbră. Stelian Tănase admite că telefoanele lui sunt urmărite.  „Vor să ne controleze şi să ştie tot despre noi. Viaţa mea privată, manuscrisele mele, prietenii, rudele, sunt detalii ale vieţii noastre, dar dacă vor să ne controleze, atunci a avea detalii despre mine înseamnă a avea informaţii prin care să ma şantajeze, să mă ameninţe”, explică el jurnalistului Al Jazeera.

Pus să descrie Securitatea pasivă din România de azi, Tănase a explicat: „8% dintre oamenii bogaţi din România de azi provin din structurile Securităţii. Dacă citeşti Forbes sau Capital, aceste două publicaţii dau publicităţii anual o listă cu cei mai bogaţi oameni din România. Poţi lua nume cu nume şi descoperi legăturile lor cu Securitatea”.

Scriitorul dă un răspuns final la investigaţia Al Jazeera: „Avem o democraţie aparentă, avem o constituţie, avem uniuni, presă liberă, partide, alegeri, avem de toate – dar doar de faţadă. Ştiţi acest concept de democraţie de faţadă ca în America de Sud? România este o democraţie sud-americană – este jumătate democraţie, jumătate dictatură”.

Vezi reportajul video

Sursa (articolul este oricum complet si aici, nu e nevoie sa va duceti la sursa)

Cuburile in care murim

Acum cateva milioane de ani omul se rezuma la mancat, dormit, babardit si murit. Deci el avea nevoie de o bucata de carne,de o muiere si de o grota unde sa doarma. A evoluat lumea de atunci?

Om primitiv

Da si nu !

Ne apropiem de zilele noastre, mai exact in perioada dupa comunism.

Daca ii spui unui mosneag ca muncesti dar nu reusesti sa strangi bani pentru o casa/masina etc. o sa iti spuna sa muncesti pentru ca din prisma lui daca muncesti, obligatoriu reusesti sa ai.

Ei se duceau mecanic la munca lor (nu pun in dubiu ca munceau), dar erau toti la fel, faceau actiuni mecanice si erau rasplatiti cu actiuni mecanice.

Intr-adevar omul are o nevoie primara de mancare, dar comunistii nu isi dau seama in ce hal au fost redusi minimul oferit de viata, si acei putini care sunt constienti inca mai apara nostalgia vremurilor.

Un comunist fidel epocii sale o sa spuna:

  • De bine, de rau aveai mancare
  • Aveai o munca
  • Aveai o casa

Iar unul ca mine o sa raspunda:

  • Nu aveai mancare asa cum trebuie sa aiba un om in secolul in cauza, dar nu se rezuma totul la a manca.
  • Nu aveai o munca, aveai doar o ocupatie menita sa iti distraga timpul si sa te faca sa nu te gandesti la oportunitatile tale de om liber. Munca ta era menita sa te tina ocupat, sa te trezesti, sa mananci si sa mori. In timp ce tu erai ocupat cu lucruri marunte, puterea putea face ce vroia cucul ei.
  • Nu aveai o casa… si de aici incepe adevarata postare:

Ceea ce comunistii numesc case,sunt doar cutii pentru sobolani, locuri unde dai cu capul de lustra, locuri identice, sabloane.

Putem compara blocurile romanesti cu cele din occident?

Sigur ca nu putem, dar atunci de ce se bat astia cu pumnul in piept ca au case?

Ce case sunt alea dom’le?

La primul cutremur peste 5, jumatate din blocurile romanesti  vor pica si atunci poate o sa isi dea tot poporul seama ca in comunism se facea cantitate, nu calitate.

Ce folos sa ai blocuri cu ghena sparta si cu mucegai pe pereti?

Sigur ca poti sa traiesti si fara lift si/sau balcon, dar te intrebi de ce in occident majoritatea lucrurilor sunt intr-adevar calitative si in Romania exact invers ?! Ce folos are sa traiesti intr-un ghetou si sa dai peste nas tinerilor ca tu in comunism aveai X si Y ?

Bucurestiul interbelic

Bucurestiul interbelic

Bloc din Paris

Bloc din Paris

Torino,Italia
Centrul Torino
USA- New York

USA- New York

Germania

Germania

Elvetia,Berna

Elvetia,Berna

London

London

Bloc comunist

Bloc comunist

Astazi ascultam „Moscow Nights” in engleza,melodie interpretata de maestrul Helmut Lotti.

Mai jos gasiti interpretarea regelui Ivan Rebroff: