Habemus Papam

Dupa ce Benedetto XVI s-a retras, sau mai bine spus, a demisionat, iata ca a sosit vremea sa se aleaga un nou papa.
Favoriti la titlu au fost italienii, nigerienii, canadezii si cei din Ghana
Procesul in sine a durat doar 2 zile si a avut scurtul numar de numai 5 votari.
Astazi, 13/03/2013 s-a vazut fumul alb, cel care anunta un rezultat afirmativ al procesului de votare si la ora 20:12, ora locala, a fost ales papa Francesco (Jorge Bergoglio pe numele sau real).

Francesco si Benedetto

Francesco si Benedetto

urmariti live aici:

p.s poza de pe cbc.ca

Anunțuri

Articolul 100: Cand Bulevardul Culturii devine Bulevardul Inculturii

Update: am mai adaugat cateva zeci de poze.
Nota: In timp ce am scris articolul, m-am izbit de cateva probleme majore:
-Nu stiam daca vechile mele cunostinte inca mai sunt valabile, deci au trebuit actualizate
-Ne mai locuind in oras, nu am putut face poze in prima persoana.

Asa se face ca am fost nevoit sa ma informez din cateva carti si siteuri, printre care situl primariei, wikipedia in mai multe limbi, siteuri de stiri, siteuri de fotografie cu circuit inchis de unde am putut obtine 3 poze cu fascinanta capela Hernea care contine elemente baroc, elemente gotice si corintice.(presupunand ca nu m-a lasat vederea)
O sursa foarte buna care mi-a acordat increderea de care aveam nevoie a fost blogul domnului Valentin Mandache intitulat „Case de epoca” , blog pe care il recomand tuturor cititorilor mei.
Domnul Valentin a tinut sa ma mustruluiasca intr-un mod fin, iar acestui fapt ii datorez scrierea notei, deci a surselor.

Cand Bulevardul Culturii devine Bulevardul Inculturii

Tinand cont ca acest articol este cel cu numarul 100, am rezervat un argument pe care eu il consider placut si captivant.

Nu sunt genul nostalgic sau patriot, dar in acest articol vreau sa va vorbesc despre orasul in care m-am nascut, Campina.

Campina este un oras care abia trece de 40 000 are 32 000 de locuitori, un oras mic si cu atractii modeste, cu oameni de obicei simpli care reusesc sa infatiseze foarte bine idealul prahovean.

Marele avantaj al acestui oras este ca deschide frumoasa Vale a Prahovei, destinatie unde cei din zona capitalei cauta relaxare si odihna.
Campina este asezata pe un platou muntos, ceea ce o face sa fie ferita de ploi si ninsori in exces.
In acelas timp este orasul cu al doilea numar de zile insorite din tara dupa Constanta, iar aerul este (sau mai bine spus era) benefic pentru cei cu probleme respiratorii.

O alta mare atractie a locului a fost petrolul, fapt pentru care in acest oras a fost construita prima schela de petrol si una dintre primele rafinarii si prima scoala de sondori si rafinatori din lume, orasul avand un rol activ la intrunirea celui de-al trilea congres mondial de petrol tinut la Bucuresti.

Bogdan Petriceicu Hasdeu

Bogdan Petriceicu Hasdeu

In perioada post interbelica si interbelica, orasul aduna un numar ridicat de intelectuali si artisti, fapt pentru care incepe sa capete un numar ridicat de cladiri de epoca cu o arhitectura cel putin splendida.
Ia deci nastere faimosul Bulevard al Culturii, loc caracterizat de simplitate, romanticism si intelect.
Printre faimoasele figuri ale orasului ii citez pe Nicolae Grigorescu (pictor), Geo Bogza (om politic, jurnalist si poet),Bogdan Petriceicu Hasdeu (scriitor, istoric, filolog si om politic) si Dr. C. Istrati (savant si chimist de talie mondiala.)

Campina deci, este un oras cu o clima de potential medical mare, ca sa nu mai vorbim de potentialul turistic.
Ei bine, cum era de asteptat, acest potential nu este exploatat la maximum (adica nu este exploatat aproape deloc).
Dar potentialul este una, iar amprenta locului este alta.

Ei bine, anii de comunism si-au spus cuvantul, iar mandria de cladiri interbelice ori au fost daramate, ori lasate in paragina, ori au fost intretinute cu materiale de proasta calitate, lucru previzibil pentru ca lumea abia isi permite painea zilnica.

Centrul vechi a predat stafeta blocurilor gri de ciment, blocuri ceausiste si fara pic de frumusete exterioara, blocuri in care mucegaiul domina, ori blocuri construite prost cu bulina rosie (fac o mica paranteza, constructiile cu bulina rosie indica faptul ca blocurile au crapaturi vizibile, lungi si adanci, blocuri care urmeaza sigur sa se darame)

Citeste articolul despre blocuri

Cladirile care odinioara erau pavate cu piatra de munte, marmura sau tigla aleasa, cladiri cu turnuri si foisoare, cladiri cu sculpturi si relief, acum sunt date cu var, lavabila si alte bazaconii de acest gen.
Drumurile erau pavate cu piatra, vedeai hanuri, berarii si gogoserii, bistro si sifonarii, si alte cladiri cu nume melodioase, locuri unde puteai sa citesti un ziar, sa savurezi o prajitura, sa bei o cafea, sau sa discuti despre politica.
Acum nu mai exista nici drumuri pavate, nici locuri de relaxare fine, caci drumurile pavate au devenit portiuni de asfalt prost cu gauri ori sclipici, iar localurile selecte au devenit locuri unde se ragaie a bere si se asculta muzica sunete de tip club-comercial unde lumea se indeamna sa ajunga prin expresii de genul Hai bà/fà sa lingem o bericioaicà”


Va sa zica, bulevardul acela frumos pe care imi facea placere sa ma plimb cand eram mic se apropie de ruina.
Cladirile de epoca le vezi doar ici si colo, strazile nu mai sunt ingrijite, iar crapaturile din ciment devin tot mai vizibile
Pomii devin urati si batrani, caci nu sunt ingrijiti, peretii sunt tot mai scrisi, bancile tot mai rupte, iar initiativa primariei de a face si de a repara exista doar in teorie.
Locurile precum „Lacul” , „Leii” si „Muscelul” incep sa moara, iar muscelul exista numai datorita cantitatii de trafic, nu si a calitatii.

A disparut frumosul parc al pionierilor, pe acea fundatie a aparut un parc intitulat Mitu Chitu, o bataie de joc ca toate celelalte chestii.
Deci toata aceasta discutie ma face sa ma intorc cu gandul la titlu: „Bulevardul Culturii devine Bulevardul Inculturii”

Mai jos aveti o serie de schite si fotografii, majoritatea facute dupa 1800.


Melodia de astazi este „Let it be”

În România, Securitatea e în toate, ea conduce. Un reportaj al televiziunii Al Jazeera (II)

Iata si a doua parte a articolului despre securitatea romaneasca.
Aici puteti sa vedeti prima parte.

Va reamintesc ca acest articol nu este scris de mine, ci este scris de cei de la jurnalul.ro, site pe care nu il simpatizez in mod special si din urma caruia nu castig absolut nimic.

La sfarsitul articolului gasiti si materialul video

revolutie-securitate

În România, Securitatea e în toate, ea conduce. Un reportaj al televiziunii Al Jazeera (II)

Postul arab de televiziune Al Jazeera a difuzat, zilele trecute, un neobişnuit de lung reportaj despre România. Timp de 25 de minute, cât a durat materialul difuzat, telespectatorii au trecut de la un personaj la altul, dintr-un oraş în altul şi de la un domeniu de activitate la altul, toate acestea pentru a afla în final că România de azi este încă sub influenţa temutei Securităţi din perioada comunistă.   Investigaţia, realizată de Glenn Ellis, şi-a propus să demonstreze că poliţia politică a regimului comunist care a pus stăpânire pe România până în decembrie 1989 nu doar că nu a dispărut după Revoluţie, ci s-a reinventat, găsind metode de supravieţuire  uneori ceva mai discretă.

De la Laszlo Tokes, simbolul Revoluţiei române, jurnalistul trece, în apropiere de Timişoara, la fostul ofiţer de Securitate Radu Tinu, cel care se face vinovat pentru tratamentul dur aplicat lui Tokes şi familiei sale. Relaxat, acesta a acceptat întâlnirea cu jurnalistul la reşedinţa sa de la munte.  „Nimeni nu a avut nimic de obiectat în legătură cu ce am făcut. Mulţi m-au întrebat de ce nu i-ai spart capul când ai avut ocazia?”, a povestit el pentru Al Jazeera, făcând referire, evident, la episcopul Laszlo Tokes.

Printre celelalte victime ale lui Tinu s-a numărat şi laureata Premiului Nobel pentru Literatură, Herta Muller. În romanele ei terifiante, Muller a reprezentat în cele mai mici detalii teroarea vieţii cotidiene din România lui Ceauşescu. Dar Tinu nu prea este un fan al muncii acesteia, ca să nu spunem mai mult. „Dacă ar fi luat Premiul Nobel pentru Pace, mai înţelegeam, dar pentru Literatură? Mai scutiţi-mă, vă rog!”, i-a replicat Tinu jurnalistului străin. Descumpănit, acesta pleacă de la reşedinţa fostului ofiţer de Securitate, nu înainte de a remarca faptul că în curte la Tinu există un drapel comunist, iar ringtone-ul la telefonul său mobil este tema muzicală a celebrului film „Naşul”. „Chiar dacă aproape comic tot ce văd aici, trebuie să-mi amintesc că Tinu era un personaj principal al unui regim brutal, care a închis, torturat şi ucis opozanţi”, spune, parcă sieşi, autorul reportajului.

Printre dosare, la CNSAS

Înapoi în Bucureşti, Glenn Ellis ajunge cu investigaţia sa la Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor fostei Securităţi, unde o întâlneşte pe Germina Nagâţ, şefa Serviciului de Investigaţii al CNSAS, care i-a prilejuit un tur al Consiliului, locul în care sunt studiate dosarele şi condamnările celor vinovaţi de abuzurile din perioada comunistă. „Şi-a petrecut 10 ani puricând arhivele, în căutarea dovezilor de încălcare a drepturilor omului. Este o sarcină enormă. Dosarele au fost păstrate cu date despre aproape toată lumea, cu un singur scop, acela al şantajului – un dosar imens pentru controlarea populaţiei. Dacă ai pune dosarele cap la cap, documentele rezultate s-ar etala pe o suprafaţă de 24 de kilometri”, explicat Glenn Ellis. „În timp ce ne plimbam printre rafturi, Nagâţ ia un dosar la întâmplare şi îl deschide. Este plin de fotografii secrete, scrisori furate, jurnale personale, amintiri inocente ale unei vieţi nevinovate, urmărite fără încetare de Securitate”, remarcă autorul. Acesta explică faptul că era unul dintre cele cinci volume despre viaţa unui tânăr, din 1950, până la moartea sa, în 1980. Prezentând dosarele, Nagâţ face un gest de nedumerire:”Toate astea…tot ce-i aici, documente peste documente, pentru ce?”. „E greu de înţeles din punct de vedere uman. Este tragic, este monstruos. Detaliile sunt cel mai adesea monstruozităţi. Este dificil de acceptat că este vorba despre o istorie adevărată. A fost posibil, şi chiar s-au întâmplat toate astea», a explicat Nagâţ pentru Al Jazeera.

«Dosarul lui Băsescu a fost distrus»

Autorul reportajului vine cu explicaţii: după căderea lui Ceauşescu, dosarele au rămas în mâinile unei noi forme de poliţie secretă, SRI, care a fost formată aproape în totalitate din foştii ofiţeri ai Securităţii. Multe dosare ale Securităţii au fost distruse, inclusiv cel al preşedintelui Băsescu, adaugă autorul reportajului.

A durat 18 pentru ca ele să devină accesibile publicului, iar acest lucru s-a întâmplat în mare parte sub presiunea UE, subliniază Al Jazeera. Deşi multe cazuri au fost trimise în instanţă, nimeni nu a fost până acum condamntat.

Germina Nagâţ blamează sistemul judiciar, la rândul său compus din foşti ofiţeri ai Securităţii. „Dacă vedeţi lista persoanelor trimise în judecată, veţi observa că unele nume sunt foşti ofiţeri ai Securităţii, acum parte a sistemului judiciar. Unii dintre ei au fost asimilaţi imediat după revoluţie, prin urmare sunt încă activi – e foarte simplu”, a explicat Germina Nagâţ.

Nebunia lui Ceauşescu, în inima Bucureştiului

De la biroul Germinei Nagâţ jurnalistul remarcă imensa Casă a Poporului, a doua cea mai mare clădire din lume după Pentagon. „Este nebunia absurdă a lui Ceauşescu în inima Bucureştiului. Sute de clădiri istorice au fost demolate pentru a se crea acest colos urât, a cărui construcţie practic a ruinat România. Bucureştiul era considerat cândva ca Micul Paris, dar acum nu mai este cazul”, remarcă reporterul cu amărăciune.

Jurnalistul de la Al Jazeera a avut o întrevedere şi cu fostul căpitan al Securităţii, Constantin Bucur, dat afară mai târziu din SRI după ce a dezvăluit că serviciul interceptează convorbirile telefonice. Potrivit lui Bucur, supravegherea actuală a sporit. „Telefoanele politicienilor şi ale jurnaliştilor sunt interceptate”, spune el.

Întrebat despre Traian Băsescu el a spus: „Sunt convins că a fost un ofiţer sub acoperire al Securităţii. Multe arhive au dispărut, dar oamenii nu au dispărut, iar el a avut mulţi ofiţeri de contact, aşa că multă lume îi cunosc activitatea. O parte dintre ei au fost mituiţi. Alţii vorbesc”.

Supravegherea continuă

Jurnalistul Al Jazeera s-a îndreptat şi spre scriitorul Stelian Tănase, ale cărui cărţi au fost interzise în perioada comunistă, în încercarea de a afla dacă există în continuare o formă de Securitate din umbră. Stelian Tănase admite că telefoanele lui sunt urmărite.  „Vor să ne controleze şi să ştie tot despre noi. Viaţa mea privată, manuscrisele mele, prietenii, rudele, sunt detalii ale vieţii noastre, dar dacă vor să ne controleze, atunci a avea detalii despre mine înseamnă a avea informaţii prin care să ma şantajeze, să mă ameninţe”, explică el jurnalistului Al Jazeera.

Pus să descrie Securitatea pasivă din România de azi, Tănase a explicat: „8% dintre oamenii bogaţi din România de azi provin din structurile Securităţii. Dacă citeşti Forbes sau Capital, aceste două publicaţii dau publicităţii anual o listă cu cei mai bogaţi oameni din România. Poţi lua nume cu nume şi descoperi legăturile lor cu Securitatea”.

Scriitorul dă un răspuns final la investigaţia Al Jazeera: „Avem o democraţie aparentă, avem o constituţie, avem uniuni, presă liberă, partide, alegeri, avem de toate – dar doar de faţadă. Ştiţi acest concept de democraţie de faţadă ca în America de Sud? România este o democraţie sud-americană – este jumătate democraţie, jumătate dictatură”.

Vezi reportajul video

Sursa (articolul este oricum complet si aici, nu e nevoie sa va duceti la sursa)

Paradigma comunistului autentic

Avertizare: Daca sunteti sensibili la cuvinte, daca aveti o particulara simpatie pentru Vadim Tudor sau daca aveti nostalgii comuniste va sfatuiesc sa NU cititi !

 

Nu voi exprima prea multe calificative despre comunism, dar tin sa imi etalez parerea despre monsignore Vadim T.
Incep prin a-i recunoaste un singur merit: nu este ignorant asa cum sunt ceilalti, dar in schimb este pupator de buci de rang profesionist.
A practicat pupatul curului atat in regimul comunist, cat si in cel neo comunist.
Un hot cu radacini la portile de sus, un hot in partidul Romania Mare, un mascarici in scena politica romaneasca (asa mica si urata cum e) si un sarlatan care ne reprezinta in Europa.
Isi permite sa fie tare in papagal si sa o arda in ironie ieftina doar datorita faptului ca si-a facut operatie de lipire de dodoasca pe limba !
Hai sictir gunoiule !

Miliţia şi-a externalizat serviciile: Acum, la secţie te bat interlopii

In timp ce ma dadeam cu barca pe ve-ve-veu’, am dat peste ceea ce eu numesc un blog de stofa fina, blog cu destula sara si piper care te poate face sa schitezi un zambet ori o lacrima de crocodil.
Pe acest blog am gasit printre altele si articolul care urmeaza sa il prezint;  articol scris de un baiat fortat sa traiasca in R(r)omania, tara tuturor posibilitatilor negative.

Miliţia şi-a externalizat serviciile: Acum, la secţie te bat interlopii

Vă amintiţi celebrul banc cu ăla de-şi ia bătaie indiferent că are sau n-are bască? Eh, aşa stau lucrurile – mai nou – şi în plin centrul capitalei statului membru UE România. Duminică dimineaţa, pe la 6.00, eu n-aveam bască… Nici prietenul care mă însoţea. Și nici alți câțiva tineri în ADN-ul cărora s-au împletit ghinioanele de a se naște în România și de a decide să iasă la bere în Centrul Vechi.

“Ieşi în pizda mă-tii afară, bă! N-auzi?”. Auzeam, dar nu înţelegeam cum și cu ce drept îmi cer niște badigarzi ai unor cârciumi în care nu mă aflam și nu mă aflasem să ies afară din sediul Poliţiei. “Pleacă, mă, pulă, de aici! Nu înţelegi?”. Nu înţelegeam… Vezi restul articolului

Vezi si: Politistii in strainatate, aroganti, dar mai putin violenti.

Astazi ascultam B.U.G Mafia – 5000 de zile  

Te simti urat/a ?

Am bagat de seama ca lumea se plange in mod excesiv de felul cum arata 😀
Fiecare o are pe a lui.. Ba ca e prea gras, prea slab, prea pitic sau prea inalt, prea stramb, prea deformata, prea cocosata, prea nasos, prea ochioasa.

Caricaturi Leonardo da Vinci

Caricaturi Leonardo da Vinci

Ea ar vrea niste sani mai mari, el un instrument mai mare, dar nici prin cap nu le-ar da sa isi mai taie din nasurile alea mari de plebei si sa isi puna unde le pofteste inimioara.

Eu  va dau un sfat prietenesc tuturor, nu are rost sa va simtiti complexati mai mult decat este cazul, pentru ca nu faceti decat sa inrautatiti lucrurile.

O simpla constatare a propriei forme si o punere in practica a unor masuri atunci cand este posibil, este de ajuns si mai mult decat suficient.

Nu are rost sa te autosugestionezi in mod gresit si nici sa te victimizezi prin complexare.

Pana la urma de ce sa te vezi ca un om urat cand poti foarte bine sa te vezi ca o maimuta foarte frumoasa ?!

Tu ! ☺☻

Maimuta ☺☻

 

Melodia de astazi este „I feel good”

Sergiu Nicolaescu

In primul rand vreau sa imi exprim sincerele condoleante, pentru ca la urma urmei, chiar daca nu am fost si nu sunt fan inrait, nu pot sa raman imun si sa nu recunosc calitatile acestui om.

Fac si eu  cu Sergiu Nicolaescu, asa cum a facut Manzoni cu Napoleon in poezia „Cinci mai” si anume: cat timp a fost in viata, am refuzat sa exprim o parere pozitiva ori negativa asa cum a facut majoritatea, ci am preferat sa privesc, sa inteleg, deci sa nu ma pripesc… iar mai apoi sa imi exprim parerea.

Sergiu Nicolaescu a fost probabil simbolul prin excelenta al filmului epocii trecute si impreuna cu el s-a stins ceea ce eu consider ca a fost o generatie buna de artisti.

Sergiu

Sergiu

 

Ma enerveaza, ma indispune sa vad ca un personaj cunoscut moare si dupa moartea lui rasar ca ciupercile dupa ploaie noi fani inraiti si cunoscatori dati dracu’ in ale domeniului.

Stiti cand a murit Michael Jackson ?
Ei bine, la cateva zile dupa, internetul era plin de personaje care se bateau cu pumnu-n piept vis-a-vis de fanatismul lor autentic catre persoana, talentul si munca persoanei in cauza.

Acum ca a murit Sergiu Nicolaescu, toata lumea se bate cu pumnu-n piept ridicand in slavi maestria si talentul dumnealui, sau tot ce mai tine de Sergiu Nicolaescu si vor sa puna in evidenta ca, vezi doamne, ei au urmarit mereu filmele lui si nu l-au lasat la greu.

Eu va spun parerea mea:

Anumite filme regizate sau interpretate de Sergiu imi plac peste masura, iar altele nu imi plac deloc, fapt pentru care am decis sa fac o critica negativa si o critica pozitiva asupra operelor dumnealui si tin sa subliniez faptul ca aceasta critica NU este in special la adresa persoanei Sergiu, ci la adresa operelor respective.

Critica negativa:

Stilul lui Sergiu Nicolaescu a fost revolutionar in comparatie cu celelalte stiluri ale epocii, dar trebuie sa subliniez ca in filmele dumnealui, tinde sa fie sablonatic si repetitiv, fapt pentru care, apar prea putine elemente noi si ne regasim fata-n fata cu scenarii aproape identice:

Mafiotii sau legionarii de la conacul lui Semaca, oamenii care beau la „Calul balan”, loc unde misuna informatorii, mahalaua care apara refugiatii, militianul corupt, militianul bun(de obicei ranit), prefectul care joaca rol dublu, tiganul amarat(Limba) si hot de buzunare care la urma urmei are o inima buna.

Limba

Limba

 

Personajele negative de rang inalt sunt mereu imbracate in sacou alb sau frac, ori alta stofa fina care iese in evidenta.

Aceste personaje tind sa ocupe o pozitie centrala in actiune, ori o pozitie de supraveghere din umbra atunci cand spiritele sunt linistite.

Ei au mereu cu ei sampania selecta si trabucul, dar mai ales faimoasele dame de companie ale Bucurestiului timpuriu, antebelic si interbelic, pe cand personajele negative de rang inferior au geci de piele si exprima foarte bine conceptul de „prosti dar multi”.

Sigur, filmele dumnealui sunt indragite pentru aceste faimoase caracteristici si pentru citatele de gen „Nu trage domn’ Semaca” sau „Ultimul cartus, pentru mama”, dar asta nu inseamna ca trebuie sa trecem cu vederea faptul ca, in comparatie cu alte filme de acest gen, par niste imitatii slabe.

O alta chestie care nu mi-a placut niciodata, dar absolut niciodata la Sergiu Nicolaescu este ca s-a folosit de imaginea lui ca sa obtina avantaje politice (lucru facut de majoritate) si ca sa ascunda niste adevaruri.

Acum nu mai este un secret ca s-a dat cu frumuselul pe langa Ceausescu si ai lui, dar el probabil ar fi vrut sa ne faca sa credem contrariul, ca a fost un luptator inrait al regimului inca de la inceput.

Adevarul, din punctul meu de vedere este ca a facut ce i-a stat in putere ca sa obtina imunitate in regimul Ceausescu si putere, ca mai apoi sa isi poata lasa o usita libera in caz de probleme.

Partea cea proasta este ca nu a facut doar sa abtina putere si atat, ci a si dat cu biciul in „pulime”, a jucat si mici roluri de turnator si toate astea ca sa-i mearga lui bine, ca mai apoi sa se dea ranit de regimul lui Ceausescu, sa se dea martir si mare erou.

Chestia asta i-a si reusit in mare, fapt pentru care este foarte indragit ca imagine, ca personaj, ca actor.

Din punctul meu de vedere, filmele dumnealui au fost vazute mai mult de cat sunt in realitate si datorita faptului ca nu exista o concurenta reala, cu alte cuvinte el facea, el taia, el spanzura si publicul nu avea de ales intre a vedea zece filme diferite, ci 8 facute direct de Sergiu si 2 facute indirect, dar tot de Sergiu.

Sa nu mai pun la socoteala ca in ultimul timp a fost invadent si nu a lasat spatiu actorilor noi, cu capacitati noi, cu cunostinte noi si viziuni mai largi.

Daca vine Sergiu si mananca bucata de muschi si lasa oasele celorlalti, este si normal ca ceilalti sunt nevoiti sa isi prostitueze intelectul lor de actori si sa faca productie slaba si cantitativa, dar nu calitativa.

 

Critica pozitiva:

Lasand la o parte latura politica a lui Sergiu si a filmelor sale, pot spune ca este evident ca maretia sa cinematografica este dominanta si eterna.

A reusit sa devina un personaj carismatic, un erou, un om in care poporul vedea niste idealuri.

Este limpede ca Sergiu a fost om de viata buna si probabil ar fi favorizat cu draga inima burghezia si/sau monarhia.

Da, comunismul a avut avantajele lui, dar un burghez sau un aristocratic traiti in viata buna, nu vor accepta niciodata un regim care isi propune egalitate pentru toti si un grad mai mare de bunastare, dar care in realitate nu face decat sa concentreze puterea in cativa nuclei foarte apropiati si sa condamne restul celulei la saracie crancena.

In ceea ce priveste filmele lui Sergiu Nicolaescu, eu deosebesc doua mari categorii, cea istorica si cea politica si pot spune limpede ca eu o prefer pe a doua.

Imi place cum a reusit sa puna in scena miscarile comuniste si cele legionare, imi place actiunea care a reusit sa o creeze, dar mai ales, faptul ca a reusit sa reprezinte foarte bine, atat joasa societate, cat si societatea elitara.

Va las in buna companie cu filmele de mai jos:

Cu mainile curate(1972) Ultimul cartus (1973) Un comisar acuza(1974) Revansa(1978) [http://www.youtube.com/watch?v=fXlHR9F-M1E]
Probabil filmul care imi place cel mai mult din serie, Duelul(1981)

 

Alte filme care imi plac in mod special si nu se incadreaza in seria de mai sus:
Nemuritorii(1974)
Ultima noapte de dragoste(1980)

 

 

Cand ma opreste politia

Actiunea se petrece acum cateva nopti.
Traditia clasei ne impune sa mergem in pizzerie si PUB inainte sa intram in vacanta…
Bun, zis si facut !
In restaurant am dat peste un ospatar prefacut, care in loc sa ne aduca 3 aperitive focaccia farcita, ne-a pus peste focaccia si 3 portii de farinata, deci 6 in total, dintre care 2 le-a luat inapoi cand a vazut ca incepem sa ne enervam.
Bine, oricum aveam de gand sa cerem si aperitive, asa ca nu i-am facut scandal.
In fine… seara a fost frumoasa, ne-am distrat, ne-am obosit si eram aproape lefteri, asa ca ne-am decis sa lasam bauta crancena pe alta data.
Intru in metrou, cobor la statia mea si maresc pasul catre casa, pentru ca aveam urgenta nevoie la buda.
Fac o mica paranteza, eram imbracat binisor, cu o camasa de zile mari, cu un pardesiu din acele de gen Al Capone si judec ca in ochii stimabilului domn politist as fi putut sa par vre-o natie de hot, traficant, peste sau mafiot.

Al Capone

Al Capone

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Deci in timp ce ma indreptam spre casa, mi s-a parut ca ma urmareste o masina.

Nu am dat atentie, dar cand am ajuns aproape de blocul meu, m-am intors din reflex sa vad ce si cum.

Nu am vazut din prima, pentru ca aveau farurile aprinse, asa ca m-am mai intors de doua ori, pana cand imaginea a fost clara, o masina de politie.

Ce sa aiba cu mine, mi-am spus si mi-am vazut de drum intrand pe poarta care dadea in gradina blocului meu.

Dau cateva colturi de bloc, pentru ca in gradina asta sunt 6 structuri continand 12 blocuri si ajung in sfarsit in fata blocului meu.

Ma pregatesc sa bag cheia-n usa, cand vad un politist ca imi face semn cu lanterna.

Se apropie de mine, se umfla-n pene si imi spune de la obraz pe un ton arogant:

„Domnule, va rog sa prezentati un document”

Pe acelas ton nesimtit ii raspund si eu: „Auzi dom’le, da’ ia aratami si dumneata un document” si ma uit urat la el.

Ramane gura casca pentru o fractiune de secunda (ca un copil care pierde jucaria preferata) apoi imi spune sa mergem la masina.

In drum spre masina il intreb de ce m-a oprit, iar el imi spune ca paream suspect pentru ca eram imbracat la patru ace, ca eram suspect pentru ca m-am uitat de mai multe ori inapoi si in fine, pentru ca am intrat brusc pe poarta si am dat mai multe colturi de bloc. (asa cum am spus mai sus, ma grabeam sa ajung la wc, dar poate in ochii lui am parut infractorul care incerca sa scape.)

Nu imi dau seama daca politistul tremura de frig sau de frica, cert este ca afara nu ninsese, nu plouase si din punctul meu de vedere nici frig nu era.

A fost tentat sa duca mana pe pistol de doua ori, dar era culmea sa traga in mine 😆

Ajunsi la masina, incepe sa imi puna niste intrebari la care nu ar fi putut oricum sa verifice raspunsul, dar ca un cetatean cinstit  ce sunt i-am raspuns frumos:

„De unde veniti ?” – De la restaurant

„Ce faceti pe strada la ora asta” – Ete ma intorc acasa

„Unde locuiti” – La 20 de pasi de masina dumitale

„Cu ce va ocupati” – Cu invatatul (La faza asta nu cred ca m-a crezut)

„Ati mai comis reacte” – Nu dom’le, e prima data cand ma opreste politia.

Vede el ca sunt baiat la locul meu, ca nu prea are ce sa imi faca, asa ca ii da buletinul meu politistei din masina (femeie iesita din comun de urata) ca sa dea prin statie catre politie:

„Suspectul are circa 1,70 si corporatura robusta, a cooperat, nu a opus rezistenta”

I se raspunde de la dispecerat:
„Spunetimi va rog numele lui ca sa il verific”

Ii da numele meu si peste cateva secunde i se raspunde ca sunt in regula.

Ea imi inapoieaza buletinul, iar lui parca nu ii venea sa creada si cu un ultim efort de cautare a triumfului imi spune: „Ce domnule, nu esti multumit ca politia isi face treaba ?!?!”

Atunci ma calca pe bataturi si ii zic: „La 5 strazi de aici e plin de curve si de vagabonti, iar dumneata ma opresti pe mine ?”

„Pai sa vedeti  ca noi nu stim cine e vinovat si cine nu… In italia toti spun ca sunt nevinovati”

„Acum stiti ca eu sunt nevinovat”

Dau noroc cu ei in bataie de joc si nerabdator ma duc catre scumpul meu WC.

 

Sunt rau, deci astazi ascultam „Bad” a lui Michael Jackson.

Melodia Apocalipsei

Ma-ia-hii
Ma-ia-huu
Ma-ia-hoo
Ma-ia-haa

Nu o sa ma lungesc prea mult la vorba, ci ma voi limita sa analizez cele patru versuri, la prima vedere simple, firave si fara vina.

Da, exact, in spatele acestor versuri gingase se ascunde o viziune artistica de proportii, o viziune muzicala despre apocalipsa, dar nu una de genul „Evanghelia are putere” 😆

Apocalipsa

Apocalipsa

 

 

Ei bine, versurile de mai sus au ca argument principal maiasii, adica acei stimabili domni care si-au dat cu presupusul despre anumite schimbari profunde, schimbari care au fost asociate cu o apocalipsa caracterizata de inversarea polilor magnetici, care inevitabil vor produce cutremure si alte fenomene legate de vulcanismul activ, meniu din care fac parte si clasicele tsunami, ploile de foc, uraganele, meteoritii s.a.m.d

Se crede ca acesti domni au fost vizitati si de extraterestrii, deci deducem ca este foarte probabil ca Dan Diaconescu sa isi fi bagat codicica in ea de poveste, ca sa iasa ceva SENZATIONAL doamnelor si domnilor !

Dar sa lasam mascarada (Lasa mascarada limba, cit. Gh. Dinica) si sa revenim la versuri:

 

Versul 1, messengerul.

In acest vers ni se sugereaza in mod evident ca apocalipsa va avea loc pe vremea generatiei messenger, facebook din cauza rasului de cal (hihihi -> Ma-ia-hii)

Devi va sa zica, baietii cu microfonul au avut ei ceva pile si au reusit sa cumpere afacerea cu dimensiunea timpului, ai mers in viitor si au tras concluziile despre rasul de cal.

 

Versul 2, microbistii.

Ni se spune foarte clar ca apocalipsa va avea loc pe vremea futbolului, de aici reiese acel huu de la Ma-ia-huu, vers care joaca rol dublu, caci ne duce din nou cu gandul la messenger ( ia-huu -> Yhaoo)

Daca interpretam din punct de vedere alegoric, putem deduce ca acel huuuuu este adresat lui Gigi Becali.

De ce tocmai lui Gigi ?

Expresia „HUUUU, Gigi pleaca din Ghencea !!!” va este cunoscuta ?!

Ei bine, de aici reiese ca acel „maia huu” este provocat de microbistii care au reusit sa dea spaga mai mare maiasilor, decat Gigi bisericii si ca drept urmare Gigi nu a putut sa cumpere apocalipsa.

Exact, microbistii huliganii striga in cor:

 

Versul 3, Craciunul.

„Ma-ia-hoo”

Rezulta clar ca acel „hoo” nu este nici mai mult, nici mai putin decat onomatopeea asa zisului Mos Craciun „HO HO HO MERRY CHRISTMAS”

 

Versul 4, bataia de joc.

In acest vers, baietii cu microfonul au decis sa ia atitudine si sa se exprime direct, deci fara ocolisuri.

Au decis sa ne rada in nas, tocmai pentru ca ne-am chinuit sa interpretam in fel si chip celelalte 3 versuri.

Deci acest ultim vers este unul clasic, un colos, un gigant, o claritate:

Ma-ia-haa, ha ha ha, adica radem de voi (bai fraierilor)

Va las in compania melodiei.

 

Sarbatorile de iarna 2012

Despre „claustrofobia” sarbatorilor de iarna se vorbeste mult.

Se vorbeste intr-o forma sau alta, dar niciodata folosind termenul de mai sus.

Ei bine, de Craciun primesti si dai cadouri intr-un du-te-vino, mai ceva ca Japonezii care intra si ies din bursa de la tokyo, adica esti in miezul unei agitatii proportionale cu agitatia termitelor din musuroi.

Mosu’ dom’le

 

 

Si din moment ce nu era de ajuns sa ai ‘nspe mii de chestii pe cap, mai trebuie sa te si duci sa cumperi cadouri pentru cunoscuti, sa dai telefoane, sa gatesti din cand in cand si poate chiar sa faci curatenie sau SA TE SPELI. (doar de ziua mea si de revelion)

Lasand gluma la o parte, agitatia asta de sarbatori imi pica greu la stomac, imi pica greu la ficat, dar mai ales la intelect, (eu sunt ma) caci nu inteleg de ce oamenii, patrunsi de flacara ipocriziei, trebuie sa se simta mai „buni” la foc automat.

Va sa zica, cica, pe 25 e ziua lu’ Hristos, dar asa cum se banuia, ziua e gresita.

De ce e gresita ?

E gresita pentru ca biserica s-a bazat pe manuscrisul unui calugar (parca din secolul 14) si manuscrisul asta a fost subiectul unor greseli matematice de proportie, caci pe vremea aia, acele greseli erau considerate ilustre.

Dar nu vreau sa fiu polemic, nu despre biserica vreau sa vorbesc, ci despre cadouri, despre cele care le dau si despre cele care le iau.

Stiu ca exista si oameni care mor de frig, care nu au masa, casa si purcel, ca in africa nu au apa si ca nu stiu pe unde e razboi, dar asta inseamna sa nu mai pot sa vorbesc despre cadouri (asa cum niste intelectuali dati dracu au tinut sa precizeze)

Ca vezi draga, in Africa nu au nici 40g de orez, iar tu iti permiti sa faci mofturi si asa si pe dincolo.

Da, imi permit draga moralistule, asa ca nu ma mai rupe la cojones (testicule pe spaniola)

Deci bun, cadourile :

Nu mi se pare esential sa dau sau sa primesc mereu cadouri, dar atunci cand dau, macar sa dau ceva util si placut si poate ceva nu prea banal (idem cand primesc)

Mie imi place sa dau cadou bauturi de o anumita finete, esarfe, papioane, cravate si bijuterii care sa nu sara prea tare in ochi.

Nu ma risc sa fac cadouri abstracte, pentru ca cele de mai sus prind bine in majoritatea cazurilor si am siguranta ca omu’ le foloseste.

Cam in fiecare an eram terorizat cu ciocolata, cu pijamale si parfumuri, sau alte chestii care nu imi erau de folos, sau de care aveam.

Pana acum am fost baiat finut, nu am cerut nimic, nu m-am asteptat la nimic de la nimeni, dar de anul asta am schimbat foaia si i-am cam batut apropou’ mosului, asa de la obraz la obraz.

Imi spusai in mintea mea ca daca musca, musca, daca nu, alta data, va sa zica eu ma asteptam sa nu muste, deci ii spusai:

Bine ba mosule, eu nu beau, nu fumez, nu ma droghez, macar un microscop acolo sa am si eu.

Nu e de ajuns ca sunt baiat finut si nu te bag la cheltuiala, nu iti aduc bagaboante acasa, macar simtete si tu si fami dracului un cadou decent, ca pijamale am cat sa imbrac tot cartierul.

Si zilele au trecut, speranta a devenit tot mai mica, tot mai mica, precum pu*a de furnica si iata deci ca a sosit si vremea primelor cadouri:

Va urma…

 

Astazi ascultam Zaraza lui Nelu Ploiesteanu