Societatea si valorile ei pierdute


Cand vorbesc de valori, nu ma refer la bani,aur,putere sau femei … ci la acea asociere de cultura,cunostinte si traditii pe care un popor in teorie le are.

Lumi civilizate au existat si sclipirea lor inca ne mai calauzeste prin obscur. Grecii aveau in primul rand democratie,o democratie sustinuta de cultura si valori,de minti geniale si de sacrificii.

Scoala din Rodos – Lacoonte in timpul luptei cu serpii

Romanii aveau un aparat mult mai belic cu care au reusit sa supuna muntii si marile, dar ei din urma au sfarsit prin a fi colonizati de cultura grecilor.

Se spune ca romanii au cucerit Grecia Magna prin arme iar Grecia a cucerit Roma prin cultura. Exemplele pot continua cu sutele,o data renasc in evul mediu,dar se cam sfarsesc in jur de 1800.

Cam aceasta este perioada in care vechea lume decade amarnic si in ruinele sale rasare o lume noua cu idei si obiceiuri radicale. Burghezia a fost de mult uitata si de mos maiorum se mai vorbeste doar in cartile de istorie care par sa trateze subiecte din domeniul fantasticului. Ceea ce civilizatii intregi au construit cu truda in multe secole,noi distrugem cu un razboi,cu un gest,cu un click. Avem sofisticatele metodele necesare pentru a ne purta civilizat, dar la acelas nivel sofisticat alegem sa distrugem.

Societatea noastra isi pierde valorile,isi pierde latura umana si toate acele bunuri etice si morale pe care nu are rost sa le mai insir. Cand eram mai mititel,ma bucuram de la cel mai mic gest,pana si jucatul mingiei mi se parea ceva frumos.

In viziunea mea de copil poate nu imi dadeam seama de tot ce era rau,dar acum stau si ma gandesc… poate ca era mai bine atunci. Acum am propria mea viziune asupra locului asta teribil in care traiesc numit „Pamant”. Ma simt inconjurat de prostie si mediocritate si nu vad scapare din acest infern. Unde ma duc vad numai oameni tristi,care isi pierd familia si munca,oameni de 40 de ani distrusi in ultimul hal si redusi la lacrimi seci… cutia Pandorei cred ca a reusit sa ma muste si tocmai ei ii dedic aceasta postare fulger pe Blog.

Azi dimineata, dupa ce mi-am calculat cu atentie modesta suma de bani, am decis sa merg la cumparaturi. In autobuz ca de obicei domina povestea trista a unor oameni,ceea ce mi-a scazut drastic moralul. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns,la intrarea in magazin un barbat de culoare(de parca mai conta) incerca rusinat sa ceara o privire,ceva de mancare sau macar o moneda amarata.

Am scos doi euro si rusinat i-am dat omului. Se rusina el de rusinea mea si eu de a lui. Mi-au dat lacrimile si am intrat necajit in magazin unde nu am putut sa imi iau gandul de la acel barbat care fusese redus la umilinta. Din om fusese facut caine. In acel moment am blestemat toata bunastarea mea si tare prost m-am simtit pentru femeia de langa mine care avea perle la gat si manusi din piele de nu stiu ce vietate. Un gol imens m-a cuprins in suflet si simteam ca nu mai am sens.

Durerea m-a navalit si intr-o fractiune de secunda mi s-a taiat rasuflarea… simteam ca nu mai fac fata. Acel om continua sa isi infrunte soarta in timp ce eu mergeam la cumparaturi, si ma invaluia sentimentul de neputinta..nu puteam face nimic. Suntem victimele societatii,nu ne bucuram de nimic si de prea putine ori ne bucuram de persoanele dragi.

Cred ca e prima data in viata mea cand am ramas miscat la 180° si sincer va spun ca nu obisnuiesc sa dau bani cersetorilor pentru ca stiu ce retele de trafic se ascund in spatele lor. Acest om de care va vorbesc nu era un cersetor,era un om demn si victima unei societati pline de venin.

Este oare corect sa ai o familie,un acoperis si o viata decenta iar cel de langa tine sa nu aibe nimic? Nu poti sa sti ce iti rezerva viata si zau ca intamplarea de azi a lasat urme drastice asupra mea.

Cat de banali suntem in fata universului?

Cat de mici si egoisti suntem ?

Intrebari care sunt destinate tacerii…

Astazi va propun o piesa draga mie in interpretarea maestrului Richard Clayderman: „Passion” Probabil se poate vizualiza doar pe youtube .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s